Podul lui Dumnezeu, minune a naturii

De treci din Gorj în Mehedinţi, pe Baia de Aramã, ajungi la podul lui Dumnezeu, un pod natural din stâncã, unic în lume prin faptul cã e circulat, iar aici, ca în poveşti, se pare cã binele învinge rãul. Se spune cã pe aceste meleaguri sãlãşluieşte Dracu, iar el face ca maşinile ce trec pe pod sã rãmânã fãrã frâne şi sã cadã în prãpastie. Doar cã Dumnezeu nu-l lasã sã-şi facã mendrele şi, chiar dacã s-au produs accidente în acest fel, maşinile s-au fãcut praf, dar oamenii au rãmas nevãtãmaţi.

Podul Lui Dumnezeu
Cine are inspiraţia sã nu treacã mai departe, ci sã opreascã la Podul lui Dumnezeu, are ce vedea: peşteri, lacuri care apar şi dispar, câmpuri de lapiezuri, liliac sãlbatic şi alte minunãţii aşezate de-a de-a dreapta şi de-a stânga podului, dar şi sã asculte de la localnici frumoasele legende ale locului.
Ca sã culegem informaţia de la sursã, am apelat la Dumitru Borloveanu, profesor din localitate, care, chiar dacã predã limba românã la şcoalã, a fãcut cercetare de-a lungul a peste 20 de ani, este autorul ghidului turistic al zonei şi unul dintre autorii monografiei localitãţii Ponoarele, în care se aflã Podul.

Ignorat… “ la drumul mare”

Podul lui Dumnezeu, despre care puţini oameni au auzit, deşi mulţi au trecut peste el fãrã sã ştie, se aflã pe drumul principal ce leagã Târgu Jiul de Drobeta Turnu Severin, pe varianta Baia de Aramã, chiar lângã primãria Ponoarele, dar singurul indiciu este un indicator, care nu spune nimic despre mirifica zonã în care intri o datã ajuns la el, complex geomorfologic unic şi de o deosebitã frumuseţe, care meritã sã fie vizitat.

S-a format prin prãbuşirea tavanului unei peşteri

Aceasta e varianta ştiinţificã ce explicã apariţia Podului lui Dumnezeu, numit şi Podul Natural, sau Podul de Piatrã, o arcadã de piatrã groasã de 4 metri şi înaltã de 22, care are o lungime de 30 metri şi o lãţime de 13, deschiderea fiind 9 metri între cele douã aşa zise picioare. Unii spun cã astfel de poduri naturale ar fi doar trei în lume, alţii cã patru sau mai multe, cele mai cunoscute fiind cel din Franţa de la L’ Ardech şi cel din Statele Unite (cel mai mare, cu o înãlţime de 88.4 m şi cu o lãţime de 10 m), dar al nostru e singurul circulat şi nu numai de oameni sau turmele de oi ce existã aici din abundenţã, ci chiar de maşini de mare tonaj. De-a lungul timpului, el a suferit o degradare vizibilã, din cauza acţiunii apei asupra calcarului din care e fãcut, dar şi din cauza vântului, fenomenului de îngheţ- dezgheţ, precum şi a circulaţiei maşinilor, existând, în viitor, riscul prãbuşirii.

Prãbuşit de mâna lui Dumnezeu

Tot despre prãbuşirea tavanului unei peşterii vorbeşte şi cea mai cunoscutã legendã din zonã, pentru a explica apariţia podului lui Dumnezeu, dar într-o cu totul altã situaţie. Se spune cã Dracu locuia în Peştera Ponoarelor, (sau Peştera de la Pod), dar oamenii l-au rugat pe Dumnezeu sã-i scape de el şi acesta a lovit cu palma tavanul, sã-l zdrobeascã pe “Ucigã-l Crucea”: Tavanul s-a prãbuşit, rãmânând doar gura peşterii care a format Podul, dar Necuratul a scãpat, ieşind pe sub deal, pe cealaltã gurã a peşterii, care duce la Lacul Zãtonul Mare, dupã care, nervos nevoie mare s-a agãţat cu ghearele de vârful Dealului Peşterii formând numai şanţuri pe calcar, în locurile numite câmpurile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra, alte fenomene carstice unice în Europa sub cota 600 m. Oamenii de ştiinţã spun cã acestea s-au format prin şiroirea apelor de suprafaţã care au topit stânca de calcar specificã în toatã zona, dar acest lucru nu a împiedicat folclorul sã lucreze.
Cât despre Aghiuţã, legenda spune cã, dupã ce a scãpat, s-a urcat pe o stâncã, numitã Stânca Dracului şi vegheazã şi acum la oamenii care ies din peşterã, sau cei care se scaldã în Zatonul Mare, peste zece murind în lac în ultimul timp, din cauza influenţei sale malefice.

Varianta Densuşianu

De altfel, pentru apariţia podului existã chiar mai multe variante, prezentate şi în cartea lui Nicolae Densuşianu “Dacia preistoricã”, dar acesta înclinã spre ipoteza cã Podul lui Dumnezeu şi chiar întregul complex carstic este fãcut de mâna omului: “Podul cel monument pelargic sãpat cu multã mãiestrie în stânca nativã (…) servea pentru scurgerea lacului ce acoperea într-o epocã îndepãrtatã suprafaţa bazinului din apropiere. Tot pentru scopul acesta a fost perforat şi dealul ce se aflã la capãtul canalului” adicã Dealul Peşterii, ce desparte podul de Zãtonul Mare.
Specialiştii de azi spun, însã, clar cã Peştera Ponoarele, ca şi Peştrea Bulba, aflatã sub ea, care gãzduieşte peste 900 de lilieci, sunt fenomene carstice, produse de acţiunea apei asupra calcarului

Podul lui Dumnezeu, Hercule, Nicodim, sau Iovan Iorgovan?

Alte legende, în schimb, spun cã podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru Sfântul Niodim, ca sã treacã spre Tismana, dupã ce oamenii din Ponoarele l-au alungat din comunã, nelãsându-l sã construiascã aici o mânãstire, sau cã ar fi fost fãcut de uriaşul Hercule, sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmãrea balaurul ce-i rãpise mândruţa.
Despre Nicodim o parte din legendã e realã, pentru cã, dupã cum ne-a povestit gazda noastrã, Dumitru Borloveanu, care ne-a fost ghid mai bine de o jumãtate de zi, când cãlugãrul era în cãutarea cascadei ce i s-a arãtat în vis, deasupra cãreia trebuia sã construiascã o mânãstire, s-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorãşte acest pârâu, dar douã familii înstãrite l-au fãcut sã plece, punându-i în desagã o gãinã tãiatã cu cuţitul sãu, dupã care l-au acuzat de furt, iar când s-a dovedit cã avea gãina în desagã, s-a ruşinat şi a plecat. El a blestemat, însã, apa sã se zbuciuime, sã fie fãrã peşti şi sã o înghitã pãmântul, ceea ce s-a şi întâmplat, pentru cã pe cursul ei s-au construit opt mori, pe el nu trãieşte nici o vietate (de fapt, pentru cã are în el calcar diolvat într-o prea mare concentraţie), iar la un moment dat pământul îl înghite, la propriu, pentru cã acesta intr-o peşterã şi dispare, iar când reapare, dupã ploi îndelungate, e tulbure, aşa cum se spune cã, de asemenea, l-ar fi blestemat Sfântul Nicodim.

Podul natural de la Ponoarele

Lacuri fantomã…

Iar ca tacâmul sã fie complet, iar omul sã simtã fiori pe şira spinãrii când vine în aceastã zonã mirificã a Olteniei, de o parte şi de alta Podului lui Dumnezeu se aflã lacurile carstice Zãtonul Mare şi Zãtonul Mic. Primul (cel mai mare din România), deşi are o adâncime maximã de 20 de m şi o suprafaţã de aproape 2 km pãtraţi, pe timp de secetã seacã, fiind înghiţit de sorbul Peşterii Bulba, ale cãrei galerii se întind pe aproape toatã suprafaţa comunei Ponoarele, iar când plouã, iese învolburat din adâncuri, plin de mâl, care-i dã o culoare roşiaticã, iar dupã un timp devine albastru, când mâlul se depune pe fund.
Despre Zãtonul Mic se spune cã e fãrã fund, pentru cã nici un scufundãtor nu a reuşit sã-l atingã, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gurã care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa cã se umple, pur şi simplu.

Lacul fantoma Zaton

Dumnezeu l-a învins pe Dracu’

Oamenii nu prea vor sã vorbeascã despre fenomenul numit Podul lui Dumnezeu, dar tind sã creadã cã e adevãrat cã aici Dumnezeu l-a învins pe Dracu, pentru cã se spune cã maşinile care ajung pe pod rãmân fãrã frâne, doar cã Dumnezeu stã de veghe sã-i salveze pe oameni, ca sã nu cadã cu maşinile de pe pod. E drept cã doi dintre ei, care conduceau maşini de mare tonaj, n-au reuşit sã le redreseze şi au cãzut în prãpastie, dar, deşi maşinile s-au fãcut praf, ei au scãpat nevãtãmaţi, la fel ca un biciclist, care a scãpat şi el doar cu câteva zgârieturi. Unul dintre cei doi şoferi, Ion Butaru, a ridicat la Podul lui Dumnezeu o cruce, în semn de mulţumire în faţa lui Dumnezeu cã a scãpat cu viaţã, iar în fiecare an de atunci vine la ea sã facã parastas, sã dea colac zilei în care a vãzut Moartea cu ochii…

Autor: Aura Stoenescu

Sursa: www.verticalonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *