PODUL NATURAL DE LA PONOARELE

Material extras din ” Rezervatii naturale geologice din Romania ”
aparuta in Editura Tehnica Bucuresti in 1976, pag. 154 – 157.
Autori : M. BLEAHU, Vl. BRADESCU, Fl. MARINESCU
Material cules si aparut prin grija geologului Constantin CIRLAN – A. N. A.R. si inginerului Marius POPESCU – DRDP Craiova

Caracterizare. Complex carstic cu o mare varietate de forme : arcada naturala, pesteri, vai oarbe, campuri de lapiezuri.

Acces. Soseaua care pleaca de la Baia de Arama spre Balta, dupa ce urmeaza valea cu apa albastruie denumita Bulba si urca in coasta unui deal ce-si dezgoleste pe dreapta natura sa calcaroasa intr-un mare si haotic camp de lapiezuri, trece o sa si patrunde in bazinul inchis hidrografic in care se afla cuibarita comuna Ponoarele.
Soseaua ocoleste depresiunea in marginea ei estica si apoi incepe sa urce dealul Cracul Muntelui. Cam la 10 km de Baia de Arama, ceva mai sus de Consiliul popular al comunei Ponoarele, soseaua traverseaza o depresiune pe un pod caruia, din vehiculul cu care il trecem, nu i se poate ghici originalitatea. Acesta trebuie examinat mergand pe picioare, coborand pe langa bufetul (inestetic si plasat cu totul nepotrivit langa un remarcabil monument al naturii), pentru a examina din diferite parti podul.
podul natural de la ponoare
Obiectul ocrotirii. Podul peste care trece soseaua este o arcada naturala, de circa 25 m lungime, 8 metri latime si care se ridica la inaltimea maxima de 14 m fata de fundul viroagei peste care se arcuieste. Grosimea bancului de calcar din care este format are minimum 4 m.

La est de pod se gaseste terminatia aval a depresiunii de la Ponoarele, care are aspectul unei chei de calcar, prin care curge paraul Izvorul Ponorului ce dispare aici prin mai multe sorburi. Spre vest, langa pod, se adanceste o dolina aproape circulara, in al carui perete vestic se zareste gura unei pesteri. Este Pestera de la Pod, cu dezvoltare totala de 633 m si care este de fapt originea podului.
Acesta nu este altceva decat vechea intrare a pesterii, ramasa izolata din cauza prabusirii unei parti a tavanului, prabusiri care a dus la formarea dolinei.

Pentru intelegerea intregului complex de fenomene trebuie sa urcam deasupra pesterii, pe dealul in care este sapata ea. De sus privirea scapa larg asupra unui bazin, o vale cu fund plat malos si lipsita de vegetatie, care, la timp de ploaie, se transforma intr – un mare lac. Este Zatonul, depresiunea inchisa parcursa de apele reunite ale Vaii Gheorghiesilor si Vaii Mari, ce vin ca un rau ce dispare insa aici brusc in pamant. Locul de disparitie este un ponor.
Cand acesta se infunda cu material detritic, transportat de apa in mare cantitate, apa isi gaseste alte locuri de pierdere, deschizand doline circulare in fundul malos – nisipos. Depresiunea inchisa a Zatonului se termina aval cu o cheie calcaroasa cu pereti abrupti si sterpi, la capatul careia se deschide gura ovala a unei pesteri.

Este capatul amonte al Pesterii de la Pod, care dupa un parcurs subteran direct de 280 m ajunge la pod. Sistemul hidrografic cuprinde, asadar, doua depresiuni inchise, Ponoarele si Zatonul, drenate fiecare de cate o apa( de fapt la Ponoarele sunt doua) care se pierd in pamant. Cercetarile hidrogeologice au dovedit ca ele conflueaza subteran, pentru a iesi in valea Bulba printr-o remarcabila pestera, pestera Bulba, drenata de apa ce formeaza Valea Bulba, cea care trece prin orasul Baia de Arama. Din cauza marei cantitati de aluviuni, drenajul subteran este ingreuiat si cea mai mica crestere a debitului raurilor duce la retentii si formarea unor mari lacuri, atat la Zaton cat si la Ponoarele.
lapiezuri ponoare
Scurgerea acestor ape a permis determinarea mecanismului de golire si de punere sub presiune a retelei subterane. Deosebit de interesanta este Pestera de la Pod, care reprezinta in interior un aven si o dolina ce au functia de prea-plin caci, atunci cand nivelul apei in Zaton creste, aici urca apa inundand pestera, pentru ca ea sa se scurga treptat odata cu scaderea nivelului din Zaton.
In afara Pesterii de la Pod, in zona podului sunt de remarcat de asemenea Pestera Zaton, situata in zona ponorului Zaton, care si ea este o pestera de prea-plin(are 105 m lungime), apoi un interesant camp de lapiezuri ingropate, situat la vest de cheia terminala a Zatonului, in care se observa nu numai fantastice fenomene de sculptare a calcarului sub invelis impermeabil, acum partial indepartat, ci si o extraordinara limita de transgresiune a stratelor de Nadanova peste calcarele ce prezinta aici o tipica textura supratidala.

Elementul cel mai valoros il constituia insa campul de lapiezuri, situat chiar pe creasta dealului care separa cele doua depresiuni si care era, fara indoiala, cel mai remarcabil camp de lapiazuri din tara. Extraordinar aici era prezenta, alaturi, sau chiar in suprapunere, a unor lapiezuri ce sunt atribuite in mod curent unor zone climatice diferite si care veneau sa infirme multe teorii acreditate ca sigure.

Campul, ce oferea un peisaj inedit prin ariditatea sa si prin scluptarea adanca a santurilor, acoperea o suprafata mare. Din pacate, lipsa de preocupare pentru conservarea acestui unicat, a dus la distrugerea aproape integrala a campului de lapiezuri. El a fost spart pentru exploatarea calcarului, in ciuda faptului ca in imprejurimi se gasesc numeroase alte puncte posibile de extractie a pietrii.

Rezervatia de la Ponoarele are o suprafata de 100 ha, dar, dupa cum am vazut, protectia este insuficienta si chiar langa pod a fost plasat un bufet care strica peisajul si care are darul sa umple dolina de pe pod cu resturi menajere.

Sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *