Prezentarea generală a Platoului Mehedinţi

Situat în S-V României, Platoul Mehedinţi este reprezentat de două unităţi de relief aşezate între culmea Munţilor Mehedinţi la vest şi Piemontul Getic la est, caracterizate printr-o evoluţie geologică şi geografică foarte asemănătoare.

Cadrul geologic al zonei a fost descrifat în mare parte de Gh. M. Murgoci (1898) şi aprofundat ulterior de Al. Codarcea (1940).

Calcarele de vârstă Jurasic-Cretacică aparţin Autohtonului danubian şi sunt dispuse în două fâşii principale, paralele între ele.

Fâşia vestică aparţine Munţilor Mehedinţi şi se caracterizează

printr-o tectonizare extrem de puternică. Căderea în trepte spre vest a contribuit la formarea grabănului Cernei.

Fâşia estică apare în zona centrală a Podişului Mehedinţi între Baia de Aramă şi Cireşu. Pachetul de calcare este gros de 200-300 m şi este alcătuit din straturi de 4-10 m grosime cu înclinare generală spre sud – est. Deşi ocupă numai 5 % din suprafaţa totală, straturile de calcar au generat numeroase şi variate fenomene carstice care dau faima Platoului Mehedinţi.


lapiezuri
Aproape toate râurile care vin dinspre vest, de pe formaţiuni impermeabile, sunt captate în subteran la intrarea în bara de calcare. Aval de punctul de captare văile rămân seci, formând în decursul timpului trepte antitetice, cum sunt şi cele ale râurilor Topolniţa, Ponorăţ, Ponorel etc. Amonte de captare se produce aluvionarea pronunţată a luncilor, care se desfăşoară pe sute de metri lăţime se formează astfel depresiuni închise, cu fundul plat şi cu aspectul general de polie. Cel mai tipic fenomen de acest gen îl constituie sistemul hidrocarstic de lângă comuna Ponoarele, care a generat depresiunile Zăton şi Ponoarele (M. Bleahu, V. Decu, 1963).

Exceptând depresiunile, celelalte forme exocarstice sunt slab reprezentate în cuprinsul Platoului Mehedinţi. Demne de remarcat sunt totuşi dolinele de la vestul localităţilor Balta şi Marga, precum şi lapiezurile şi Podul Natural de la Ponoarele (Podul lui Dumnezeu).

Apele subterane au săpat numeroase peşteri, renumite prin dimensiuni şi prin ornamentaţie, cum ar fi de exemplu peşterile: Topolniţa, Epuran, Bulba, Gramei, Isverna etc.

Morfologia Munţilor Mehedinţi este diferită de cea a podişului. Dacă pentru zona de platou este tipic carstul de bare calcaroase coborâte, în cuprinsul Munţilor Mehedinţi predomină carstul de creste înălţate şi de versant.

O mare parte a calcarelor din cadrul Podişului şi Munţilor Mehedinţi sunt despădurite sau acoperite cu păducel, corn, porumbar, scumpie, ienupăr şi liliac, în amestec cu fagi izolaţi. În multe locuri liliacul sălbatic formează adevărate păduri, vestite fiind cele de pe cornetele Izverna, Nadanova sau Ponoarele. Aici, în fiecare an, la începutul lunii mai, când înfloreşte liliacul, se organizează „sărbătoarea liliacului”.

Individualitatea geografică a Platoului Mehedinţi constă în îmbinarea caracteristicilor de munte şi de deal . El poate fi asemuit munţilor, cu care se aseamănă din punct de vedere litologic (şisturi cristaline şi calcare mezozoice), al aspectelor de relief (văi strâmte, chei), prezenţei peşterilor şi fragmentării tectonice şi în acelaşi timp, poate fi asemuit dealurilor (înălţime joasă, culmi netede, numeroase aşezări omeneşti).
Această unicitate se materializează şi în răspândirea şi structura vegetaţiei. Prin poziţia sa geografică, unitatea se întinde în zona alternanţei pădurilor de fag şi de gorun. Climatul temperat cu influenţe submediteraneene, altitudinea medie de 500-600m, relieful accidentat, apropierea de Peninsula Balcanică, constituţia litologică (suprafeţe calcaroase extinse) au avut un rol însemnat în configuraţia actualei structuri floristice şi cenotice a vegetaţiei (Cucu – Popova Ana, 1970). Pe areale întinse din partea de sud şi sud-vest îşi face apariţia gorunul (Quercus petraea), stejarul pufos (Q. pubescens), cerul (Q. cerris), gârniţa (Q. frainetto), gorunul balcanic (Q. dalechampi), carpen (Carpinus betulus), cărpiniţa (C. orientalis), sâmbovina (Celtic austalis), nucul (Juglans regia), alunul turcesc (Corylus colurna). Fagul este reprezentat prin specia de fag balcanic (Fagus sylvatica subspecia moesica). Mai ales pe rocile calcaroase, se întâlnesc tufărişuri de tip submediteranean, cunoscute sub numele de şibleacuri, formate dintr-un complex de elemente submediteraneene carpato-balcanice şi sud-europene, termofile, cum sunt: mojdrean (Fraxinus ornus), cărpiniţă (Carpinus orientalis), corn (Cornus mas), scumpie (Cotinus coggygria), salbă râioasă (Euronymus verrucosa), dârmox (Viburnum lantana), nuc (Juglans regia), liliac (Syringa vulgaris) etc. (Cucu Ana Popova, 1976). Compoziţia floristică a pajiştilor este, de asemenea, abundentă în elemente sudice, submediteraneene. Se întânesc astfel pajiştile de sadină (Chrysopogon gryllus), de Dauthonia provincialis, Vulpia myuros, Festuca dalmatica etc.

Popularea străveche şi continuă a acestei regiuni naturale a determinat transformări însemnate în suprafaţa, structura şi compoziţia floristică a vegetaţiei. Terenurile cu păduri defrişate (curături) au fost înlocuite de pajişti şi terenuri cultivate agricol, dar de slab randament.

Pădurile se păstrează mai bine doar în partea de est a platoului. Pe valea Coşuştei şi afluenţilor săi, drumurile forestiere au înlesnit defrişarea, pe locul curăturilor efectuându-se plantaţii de molid şi de pin negru. Reprezentative suprafeţe păduroase de fag, brad şi pin ce au rămas încă neafectate de tăieri sunt pe valea Crivei, Lăpuşnicului (afluenţi ai Coşuştei) şi Borovăţului (afluent al Topolniţei). În partea de sud-vest a platoului pot fi întâlnite păduri de stejar pufos, cărpiniţă, tei şi chiar sâmbovină pe valea Topolniţei şi pe versantul dealului ce coboară spre Dunăre. Pe văile Coşuştei şi Topolniţei apar abundente tufărişuri de liliac ce au făcut pe localnici să respecte sărbătoarea tradiţională anuală a liliacului, din prima decadă a lunii mai, la Ponoarele, Balta şi Nadanova.

În cadrul covorului vegetal, ca urmare a diversităţii mediilor de viaţă, se întâlneşte o bogată şi heterogenă faună de origini diferite, dar cu preponderenţă a elementelor sudice.

Climatul blând, cu influenţe submediteraneene, ca şi vegetaţia specifică îşi găseşte reflectarea în prezenţa numeroaselor reptile şi insecte de felurite varietăţi. Caracteristice sunt cele două varietăţi faunistice, vipera cu corn (Vipera ammodytes) şi broasca ţestoasă (Testudo hermanni), specii submediteraneene ocrotite prin lege şi care au o largă răspândire pe calcarele din partea de sud-vest a platoului. Acestora li se adaugă şerpi veninoşi (Coluber jugularis cespius, Elaphe longissima, Coronella austriaca) şi neveninoşi (Natrix natrix şi Natrix teselata). Pe suprafeţele calcaroase se găseşte o specie de scorpion mic, dar veninos (Euscorpius carpathicus). De remarcat este mulţimea şopârlelor, îndeosebi cele de origine sudică (Lacerta taurica, Lacerta praticola pontica) tot în partea de sud-vestică a platoului. Dintre vertebrate o largă răspândire o au melcii, păianjenii, gândacii şi mai ales fluturii. În pădurile de fag şi gorun se întâlneşte ursul, veveriţa, jderul, viezurele, căprioara, pârşul mare şi lupul. Dintre păsări sunt ierunca, fâsa de pădure, gaiţa, măcăleandru etc.

Ca urmare a originalităţii cadrului său natural, în podişul Mehedinţi sunt semnalate cele mai dense şi variate rezervaţii naturale dintr-o unitate geografică de asemenea dimensiuni. Astfel, au fost declarate peste 17 rezervaţii naturale, cum sunt: Complexul carstic de la Ponoare, Rezervaţia complexă Peştera Topolniţa, Peştera Epuran, Cornetul Băii şi Valea Mănăstirii, Cornetul Obârşia Cloşani, Pădurea Borovăţ, Cheile Coşuştei ş.a.

Păşind în Platoul Mehedinţi avem ocazia de a percepe ritmurile materiale ale timpului. Perenitatea locuirii acestor meleaguri a fost scoasă la iveală în timpul săpăturilor arheologice care au dezvăluit urme de civilizaţie datând din neolitic şi aparţinând culturii Coţofeni (Cireşu, sat Bunoaica, Jupâneşti). În mai multe puncte din Platoul Mehedinţi s-au descoperit urme ale unor aşezări dacice datând din secolele IV-I î.Hr. (Balta, Bala de Sus, Malovăţ), mărturii ale unor aşezări romane (Şişeşti, sat Crăguieşti).

Cea mai veche atestare documentară a unei localităţi din platoul Mehedinţi este 1581, Baia de Aramă. Cifrele par a ieşi din firescul semnificaţiei lor în lumea de azi dominată de goana după câştiguri rapide.

Peste tot, în fiecare localitate se pot întâlni monumente de arhitectură populară: biserici, troiţe, case tradiţionale sau mori.

Mulţimea bisericilor, majoritatea construite din lemn, atestă nevoia locuitorilor acestor meleaguri de a fi aproape de Dumnezeu. Cel mai vechi lăcaş de cult este Schitul Topolniţei construit în secolul XVI, pictat în 1673. Cea mai veche biserică de lemn datează din anul 1757 şi se află situată în satul Brebina din zona Baia de Aramă. Alte biserici vechi se pot întâlni în: Godeanu – biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”(1766), biserica de lemn cu hramul „Sfinţii voievozi” (1783-1786), Gornoviţa – biserica de lemn cu hramul „Sfântul Ştefan” (1796-1799), Prejna – biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” construită din porunca lui Tudor Vladimirescu (1808) etc.

Satul, ca element de bază al Geoparcului Platoul Mehedinţi este un rezultat specific al evoluţiei sociale şi istorice. Păstrarea peste timp al modului de viaţă tradiţional se poate realiza prin conservarea aşezărilor rurale. Există la nivelul Platoului Mehedinţi situri etnografice în satele: Balta ( sec.XVIII-XIX), Costeşti (sec.XIX), Prejna (sec.XIX). De asemenea putem întâlni numeroase case cu arhitectură tradiţională declarate monumente, datând din secolele XIX şi XX, cum ar fi casa Untaru Dumitru (1885) şi casa Popescu C.(1940) din Jupâneşti, casa Pătru Nicu din Crainici (1898), casa Nicolescu Ion din Balta (1898), casa Epuran Gheorghe (1870), casa Dumitru Andrei (1850), casa Zamfiroiu Gheorghe (1860) – din Cireşu, sat Bunoaica, casa cu pivniţă Brehui Ghiţă din Şişeşti, sat Ciovârnăşani (1880) etc. Conservarea acestora trebuie să fie o prioritate pentru regiunea despre care vorbim.

Datinile şi obiceiurile străvechi ale mehedinţenilor care trăiesc în zona de platou, sunt nenumărate şi originale. Acestea sunt legate de diferite momente ale vieţii: naşterea – căsătoria – înmormântarea. În rest datinile sunt legate de aniversările sfinţilor ortodocşi cărora poporul le acordă semnificaţii aparte: „Boboteaza” (6 ianuarie), „Sfinţii mucenici din Sevastia” (9 martie), „Sfântul mare mucenic Gheorghe” (23 aprilie), Sfintele Paşti etc. Fiecare manifestare bisericească este însoţită de manifestări populare specifice, prilejuri trăite pe deplin de comunităţile rurale ale platoului Mehedinţi.

Meştesugurile tradiţionale sunt încă prezente: ţesutul covoarelor din lână, vopsitul lânii folosind coloranţi naturali, olăritul (ceramica de Şişeşti, Noapteşa) etc.

O serie de localităţi din zona platoului sunt cunoscute încă din antichitate prin zăcămintele de minereuri neferoase. Exploatările de minereuri cuprifere din zona Ponoarele – Baia de Aramă sunt atestate de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.

Calcarele jurasice – Cireşu, Baia de Aramă, Ponoarele, Balta sunt folosite la fabricarea cimentului, obţinerea varului, ca piatră de construcţii.

In concluzie, pentru dezvoltarea durabilă a zonei se impune luarea următoarelor măsuri:

· Conservarea valorilor naturale;

· Revigorarea meseriilor/ meşteşugurilor tradiţionale;

· Încurajarea dezvoltării unei agriculturi ecologice;

· Promovarea valorificării produselor naturale sub formă de mărci unice;

· Promovarea turismului durabil prin formele sale: eco-turism, turism rural, turism cultural;

· Programe de informare – educare ecologică a comunităţii locale;

· Susţinerea proiectelor de conservare-restaurare a tuturor monumentelor istorice şi culturale;

· Susţinerea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii în aria protejată;

· Declararea ariei protejate – sit de importanţă UNESCO.

 

Bibliografie

1. CUCU V., POPOVA-CUCU A., 1980: Judeţul Mehedinţi, Bucureşti.

2. ERDELI G., Podisul Mehedinti – geografie umana, editura Metropol

3. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M., 1993: Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Arad.

4. NEAGU V., STANCIU G., 1996: România – charta europeană a spaţiului rural, Bucureşti.

4. Stoicescu N., 1970: Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I Ţara Românească (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea), Vol. I-II, Craiova.

5. *** , 1997: Lista monumentelor istorice, Mehedinţi, Bucureşti.

 Sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *