Traditii si obiceiuri din zona Ponoarele, Mehedinti

În lucrarea de faţă doresc să evidenţiez câteva dintre obiceiurile şi tradiţiile care se mai practică încă pe plaiurile mehedinţene. Am ales pentru aceasta tradiţii şi obiceiuri de nuntă, deoarece nunta (casatoria) este cel mai important moment din viaţa omului, un moment plenar în care acesta îşi schimbă statutul social. Momentul premergător nunţii este cel numit „peţitul, împeţitul sau grăitorii”. Acest ritual se practică de pe vremuri.

După ce legăturile dintre băiat şi fată se stabilesc în timp la diferite petreceri şi la horile din sat, pentru a o cere în căsătorie tânărul trebuie să meargă în peţit sau grăitori, cum i se mai spune. Băiatul îşi anunţă fata dinainte, pentru ca aceasta să aibă timpul necesar să pregătească toate cele necesare ritualului; urmând ca el să vină în ziua anunţată cu tatăl sau cu o rudă apropiată.

Când se hotărăşte să se însoare, băiatul trebuie să-şi anunţe naşul ca acesta să fie pregătit şi sa-şi spună părerea despre însoţirea băiatului cu fata respectivă.

Naşul este moştenit din tată în fiu iar schimbarea lui este socotită un păcat şi se face numai atunci când acesta nu mai are moştenitori .

La peţit, dacă părţile cad deacord se stabileşte şi data nunţii şii chiar zestrea, care pe vremuri juca un rol determinant.

Dacă băiatul şi fata sunt din acelaşi sat, fiind colectivitatea mai restrânsă, nunta se face într-o singură parte (ori la băiat, ori la fată (de obicei se face la băiat)). Fixarea datei nunţii se face şi în funcţie de lăutari, care sunt tocmiţi pe o perioadă de trei zile; atât cât ţine nunta.

TRADITII SI OBICEIURI Nunta

În genere, la nivelul satelor din această zonă nu există diferenţe majore în ceea ce priveşte nunta.

Ca la orice nuntă se pot distinge câteva momente distincte:

–          peţitul;

–          pregătirile pentru nuntă;

–          chemarea la nuntă;

–          aducerea şi împodobirea bradului;

–          adusul prăjinii şi ridicarea ei;

–          cununa miresei;

–          cinişoara;

–          adăpatul miresei;

–          bărbieritul mirelui;

–          plecarea după mireasă;

–          cununia propriu-zisă, care se face la biserică;

–          primirea miresei la noua locuinţă;

–          masa mare şi strigarea darului;

–          dezvelitul miresei;

–          cuscrii.

Pregătirile pentru nuntă – încep imediat după peţit, atunci când se tocmeşte şi muzica

şi se fixează data exectă a nunţii. Cele două familii ale tinerilor încep să-şi adune cele trebuitoare nunţii. Pregătirile se intensifică în săptămâna premergătoare nunţii.

Ele încep practic din ziua de joi, când se aduce cortul, mesele, scaunele, se taie

lemnele pentru foc şi se pregăteşte locul pentru horă şi pentru muzicanţi. Tot de pe acum femeile încep să pregătească prăjiturile; la acest ceremonial sunt antrenate rudele mai apropiate şi vecinii. Tot în aceste zile se instalează o bucătărie provizorie în apropierea cortului, unde se va predăti pe toată perioada nunţii mâncarea ce va fi servită nuntaşilor.

În vechime mesele mesele se făceau din ţăruşi bătuţi în pământ pe care se prindeau scânduri iar scaunele se făceau din prăjini ceva mai late care se acopereau mai apoi cu preşuri.

Chemarea la nuntă – pentru rudele mai îndepărtate aceasta se face cu invitaţii, iar cei din satele vecine suntinvitaţi verbal de către cumnatul de mână. De exemplu în satul Gărdăneasa cumnatul de mână merge cu o zi înainte să cheme cu plosca în satele învecinate (Răiculeşti, Brânzeni, Martineşti, Delureni etc.). Dacă nunta se face în două părţi atunci merge la chemat şi cumnatul de mână al miresei. Cu muzica se invită numai cei din sat în ziua de sâmbătă (la fată chemarea o face cumnatul de mână iar la băiat ginerele însuşi.

Cumnatul de mână este legat peste piept cu un peşchir sau cu o cârpă de borangic şi poartă în mână o ploscă împodobită cu o rămurică de brad, o batistă lucrată de mireasă, o floare şi „foaienfir”.

Cumnatul de mână se alege din rudele mai apropiate şi trebuie să fie un om destoinic care trebuie să conducă întreaga nuntă. Ei o iau din casă în casă iar formula de adresare este ceremonioasă (specifică momentului):

-„Bună dimineaţa! Tinerii noştri vă invită să luaţi parte la căsătoria lor care va avea loc mâine la casa mirelui (sau a miresei)”.

Cel invitat răspunde şi el cu o urare: -„Să trăiască tinerii, să le dea Dumnezeu noroc, sănătate şi copii frumoşi!”

După aceasta cumnatul de mână îi întinde plosca ca să guste rachiul. Dacă la o casă nu găsesc acasă pe nimeni, cunatul de mână trebuie să lase un semn în poartă sau la usă, semnul respectiv constă într-o rămurică de brad pe care cumnatul de mână o are pregătită dimainte.

Aducerea şi împodobirea bradului – Ginerele îşi alege dintre prietenii ei mai apropiaţi pe cineva care va merge după brad. În satele comunei bradul este denumit „steag”, pe care stegarul trebuie să-l poarte tot timpul nunţii.

Bradul este tăiat din pădure şi adus întreg acasă unde se alege din el partea de la vârf (câteva etaje de rămurele), iar restul de ramuri este folosit la împodobitul cortului. Seara bradul este împodobit de către fete şi băieţi cu ciucuri de diferite culori, se mai pune obligatoriu în steag un batic roşu pe care mireasa îl va purta imediat după nuntă şi o batistă cusută de mână.

Ciucurii se pun în fiecare spic al bradului iar în vârf se pune un ciucure mai mare făcut

din mai multe culori; baticul şi batista se prind pe prima ştircă de sus, întotdeauna cu aţă roşie şi tot acolo se pune o cruce de busuioc.

Stegul este ţinut în timp ce se împodobeşte de stegar sau de un băiat cu ambii pătinţi. Toţi cei care participă la împodobire sunt serviţi cu prăjituri şi cu vin.

Pe tot parcursul împodobirii se cântă mai multe cântece, dintre care nelipsit este „Foaie verde pupidrag”  din care prezint următoarele versuri:

„Foaie verde pupidrag,

Veniţi fetelor la brad,

Să-l împodobiţi cu drag.

Veniţi fetelor, veniţi,

Bradul să-l împodobiţi;

Cu ciucuri şi cu beteală,

Că acuşi se face seară.

Miresică nu sta tristă,

Adă-ncoace o batistă,

Şi-o floare de busuioc

S-aveţi în lume noroc,

Că ai luat pe cine ai vrut

Şi pe cine ţi-o plăcut.

Plângi miresică, nu tăcea,

Că-ţi cinaşi cinişoara.

De la muica vei pleca,

C-aşa-i în lume lăsat

Fetele să n-aibă sat,

Să-l urmeze pe bărbat”.

Cinişoara – este un obicei care se face atât la mire cât şi la mireasă. După ce lumea s-a adunat la horă în locul stabilit dinainte, oamenii sunt invitaţi la masă. Acum are loc ultima cină a miresei la casa ei, numită cinişoara miresei.

Cinişoara se face şi la ginere unde naşul deschide masa la care stau toţi cei care merg  în ziua următoare în nuntă.

Adusul şi ridicatul prăjinii – este un obicei străvechi în care mai mulţi băieţi aduc din pădure o prăjină de fag inaltă şi fără ramuri pe care o curăţă de coajă, o ung şi apoi o înalţă.

Prăjina este bine ancorată iar în vârful ei este pus un brăduţ impodobit cu ciucuraşi şi în care este pusă o baristă cu ani. Brăduţul este gardinat la bază pentru a se putea rupe mai uşor.

Urcarea în prăjină este dificilă, un adevărat spectacol de bărbăţie ce le revine celor sin alaiul mirelui pentru ai salva acestuia onoarea, spectacol ce e răsplătit de către naş.

Împodobirea nuntaşilorFigura 1.Împodobirea nuntaşilor

Adăpatul miresei – După ce s-au adunat fetele şi băirţii din alaiul miresei, cumnatul de mână al miresei ia doi lăutari şi împreună cu alaiul pleacă cu mireasa la adăpat. Acest ritual se desfăşoară la o fântână sau un bunar care se află spre răsărit. Alaiul merge pe uliţele satului iar sătenii ies la poartă să admire mireasa. Odată ajunşi la fântână, unul dintre băieţi scoate o găleată cu apă pe care o aruncă pe iarbă, iar a doua găleată o închină; mireasa ia apă cu cana şi o goleşte în paharul ei, după ce gustă şi ea. Apoi ia buchetul cu busuioa pe care la avut pregătit dinaine şi se întoarce cu faţa la răsărit stropind de trei ori în cruce  pe toţi cei prezenţi. După ce mireasa a băut apă din cană, urmează şi celelalte fete să bea apă.

Cumnatul de mână ia o azimă pe care o închină de trei ori şi o rupe în cruce deasupra capului miresei spunând:

„- Să fi bună ca pâinea!

–          Să fi dulce ca zahărul!

–          Să fi nelipsită ca sarea!

–          Să fi drăgăstoasă ca busuiocul!

Dumnezeu să-ţi fie de ajutor!”

După acest ritual alaiul se întoarce înapoi spre casă însoţiţi de uzică.

Bărbieritul ginerelui – Acest ritual se desfăşoară la casa mirelui, de preferinţă sub un pom. În acest ritual se simulează bărbieritul  de către stegar. În tot acest timp muzicanţii cântă un cântec adecvat „Dulce-i viaţa de băiat”:

„Dulce-i viaţa de băiat

Până nu s-o însurat.

După ce s-o însurat

Fetile mi l-o uitat;

Mi l-o uitat fetile,

L-o-ndrăgit nevestile.

Cum făcui şi cum lucrai

Tinerel mă însurai,

Tinerică fată-mi luai,

Multă dragoste stricai.

N-o stricai numai pe-a mea,

Stricai şi pe-a altora,

Dar îi bine şi-nsurat,

Că ştiu seara un să trag.

Trag numai la masa pusă

Şi la luminiţ-aprinsă,

Trag la soba călduroasă

Şi la nevasta frumoasă.”

După bărbierit ginerele se pregăteşte să întâmpine cum se cuvine naşii care aduc lumânările de nuntă şi podoaba miresei. Alaiul se pregăteşte să plece după mireasă, unde găsesc porţile zăvorâte şi toţi sunt ascunşi. Aici are loc un ritual specific.

Adăpatul miresei în MehedinţiFigura 2.Adăpatul miresei în Mehedinţi

După împodobirea miresei întregul alai merge în frunte cu naşii la biserică unde are loc cununia religioasă a celor doi tineri (pe drum se încing hore).

Întoarcerea de la apă cu mireasa Figura 3. Întoarcerea de la apă cu mireasa

După slujba religioasă alaiul se întoarce iar horind şi ajungând acasă se face primirea nuntaşilor iar spre seară începe masa propriuzisă unde naşul dă dezlegarea mesei închinând în cinstea mirilor. La sfârşitul mesei se strigă darul nunţii care reprezintă şi el un ritual specific.

La sfârşitul mesei se încing hore pâna dimineaţa. În ziua următoare are loc ritualul chenatului la cuscrii unde cei doi miri împreună  cheamă prin sat nuntaţii pentru masa de cuscrii. După masa de cuscrii are loc ritualul de de dezvelire al miresei. Petrecerea continuă toată noaptea până spre ziuă.

În concluzie observăm că ritualul de nuntă în această zonă a mehedinţiului este un ritual foarte complex care încă se mai păstrează. Aceste obiceiuri sunt specifice zonei mehedinţiului şi nu numai. În mare parte ritualurile se păstrează dar diferă de la zonă la zonă şi tind să se piardă cu cât ne deplasăm de la sat mai spre oraş.

Deosebirile dintre aceste ritualuri fac ca noi să coexistăm in multiculturalism, un multiculturalism care înglobează toate obiceiurile, tradiţiile unuia sau mai multor popoare.

Bibliografie:

1.      Boteanu C, Borloveanu Dunitru, Ponoarele (studiu monografic), Craiova, 2003;

2.      Chicet I., Ciiobanu P, Mărţuică I., Liliac la Ponoare, C.J.C.P.M., Dr. Tr. Severin, 2000.

3.      Chipurici, N. – Judeţul Mehedinţi într-o consctipţie la începutul secolului al XVIII lea, în Drobeta, 1978;

4.      Ionescu, C.D. – Prin Munţii Mehedinţilor, Ctaiova, 1977;

sursa.

O părere la “Traditii si obiceiuri din zona Ponoarele, Mehedinti”

  1. Foarte frumos articol scris despre oameni cu suflet mare din minunatul peisaj al Ponoarelor.
    Bogatia traditiei,a obiceiurilor care puneau mare pret pe unirea prin casatorie,cu mult fast,dau nota valorica si responsabila a marelui eveniment.Felicitari autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *