Statiunea balneoclimaterica Bala
Staţiunea balneoclimaterică Bala
Localitatea Bala este situată în județul Mehedinți, la 50 km de municipiul Drobeta Turnu-Severin, pe drumul care face legătura cu Şovarna şi Ilovăţ. Orașe apropiate: Motru, şi Baia de Aramă (aproximativ 25 km).
Staţiunea Bala dispune de rezerve apreciabile de apă minerală şi nămol terapeutic, fiind profilată pe cura internă şi externă. Izvoarele minerale se găsesc pe Valea Chiciora, mic afluent al pârâului Râieni.
Nămolul terapeutic este utilizat în reumatism degenerativ, reumatism articular, stări alergice după reumatism sau infecţii, afecţiuni ginecologice, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, sechele musculo-articulare după traumatisme.
