Ponoarele si arta contemporana

O expoziţie inedită a fost vernisată vineri în comuna Ponoare, judeţul Mehedinţi. Lucrările – şase garduri pictate în manieră proprie de artişti craioveni.

 

„LEÁSĂ, lese, s.f. – Împletitură de nuiele în formă de grătar, de gard, de coş etc., folosită (singură sau ca element component) în numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, scr. ljesa“. Aceasta este explicaţia găsită în DEX pentru cuvântul care, la noi, în câmpie, se numeşte simplu „gard“. Şi aceasta este denumirea dată expoziţiei vernisate vineri, la Căminul Cultural din Ponoare. Să povestim.

Acum câteva săptămâni, o mână de artişti plastici şi oameni de artă din Craiova s-au gândit că ar fi timpul pentru un proiect cultural inedit. Ceva care să surprindă. Care să scoată omul din amorţeală, din lenea asta caniculară. Care să nu însemne doar o pânză în ulei înrămată şi aşezată pompos într-un muzeu. Care să fie altceva… Zis şi făcut. Artişii au ales întâi locaţia – Ponoare – pentru că, aşa cum declară criticul Cătălin Davidescu, „Ponoare nu este doar o destinaţie turistică, Ponoare este o «stare», iar echilibrul şi energia au generat această «înfăptuire»“. Ajuns aici, ochiul artistic a cântărit bine cadrul aşternut înainte-i. Şi a ales, fără echivoc, nici mai mult, nici mai puţin de şase garduri autohtone. S-a constituit apoi „laboratorul de artă contemporană Ponoare“, membrii fondatori şi participanţii fiind înscrişi oficial în analele primăriei: Mihail Trifan, Emil Bănuţi, Valentin Boboc, Silviu Bârsanu, Mihai Velişcu, Liana Ionescu, Cătălin Davidescu şi Carlo Film. Pasul următor a fost, evident, procesul creaţiei. Fiecare artist şi-a luat mai întâi în primire suportul de lemn ales, care până mai ieri servea fie de limită a proprietăţii, fie de obstacol în calea găinilor şi gâştelor locale. Iar cu materialele cumpănite din timp – pensulă, vopsea, sfoară, lemn – creatorul a purces la vopsirea şi primenirea bucăţilor de gard, în feluri şi chipuri numai de el ştiute şi simţite.  

„Leasa“

Vineri, în jurul prânzului. Fragmentele de gard devenite obiecte artistice fuseseră smulse cu o săptămână în urmă de la locul lor obişnuit şi transportate, cu fast, în căruţă, spre sediul expoziţiei. Acum şedeau cuminţi, câte şase, la Căminul Cultural al comunei Ponoare. Un ursuleţ rătăcit printre culori, o instalaţie din sfoară şi fragmente de lemn, motive populare înconjurate de auriu… 
„Am vrut să surprindem“, a mărturisit, din păcate doar telefonic, Emil Bănuţi, artist fotograf, unul dintre autori şi organizator al evenimentului. „Să creăm un fel de Săpânţa din garduri. Am pictat nişte scânduri, fiecare cum s-a priceput, în manieră proprie, un fel de artă banală prin şoc. Planul este însă mai amplu. Curând după vernisajul de aici, lucrările vor pleca într-un «turneu» prin muzeele de artă din Craiova, Vâlcea şi alte oraşe din România. Vor ajunge şi pe la bulgari sau poate chiar mai departe. În final, gardurile se vor întoarce la proprietarii de drept, sătenii din Ponoare, care le vor păstra în forma în care le-am adus noi“, a mai spus Bănuţi. 
La ora 14.00, expoziţia „Leasa“ a avut vernisajul. Au fost prezentate lucrările, dar şi o peliculă realizată de Carlo Film pe toată perioada conceperii acestora. Ori că termenul „vernisaj“ nu a avut nici un ecou în rândul localnicilor, ori că desfăşurarea unui festival de muzică populară, eveniment mai aproape de inima acestora, a atras toată suflarea comunei, cert este că „laboratorul de artă contemporană“ instalat ieri la Căminul Cultural Ponoare nu a avut parte decât de publicul aşteptat: cunoscători, critici, artişti, prieteni ai acestora şi câţiva reprezentanţi ai presei locale. Nimic mai nimerit, în aceste împrejurări, decât mărturisirea lui Cătălin Davidescu: „Motivaţia «Laboratorului de Artă Contemporană Ponoare: a.d. 2009» poate fi definită în esenţă printr-o «declaraţie de iubire» pe care noi, cei opt începători ai acestui drum, o facem unui loc – adică spaţiului şi oamenilor care îl locuiesc – vrăjiţi nu doar de frumuseţea, ci mai ales de respiraţia sa ancestrală. Lui îi oferim discursul nostru contemporan, nu pentru a-l îmbogăţi pe el, ci pentru a ne regăsi pe noi“.

laborator arta contemporana

Cultura – Sorina STAICULESCU

Sursa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *