A început Festivalul-concurs „ Ponoare, Ponoare ”


  Primăria comunei Ponoarele, Consiliul Local Ponoarele, Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Centrul Cultural Mehedinţi, ansamblul Danubius – condus de maestrul Nucu Drăghia, alături de interpretele Luciana Văduva Sfetcu, Alina Moţi Drăghia, Ionela Bădălan şi Valeriu Sfetcu, organizează, astăzi şi mâine, Festivalul-concurs de muzică populară „Ponoare, Ponoare”. Ajuns la cea de-a patra ediţie, festivalul îşi propune să se constituie într-o rampă de lansare pentru tinerii interpreţi de folclor. RTS şi cotidianul „Informaţia de Severin” sunt partenerii media ai evenimentului, care va fi reflectat pe larg atât în jurnalele de ştiri, cât şi în cadrul unor emisiuni speciale, realizate de Alexandra Dediu.

  A crescut de la an la an şi a devenit, în timp, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri-concurs de acest gen din judeţul nostru. Într-un loc unde Dumnezeu a fost darnic cu natura şi cu oamenii locului, cântecul popular a fost ridicat la rang de lege şi a devenit pentru zonă la fel de reprezentativ precum Podul lui Dumnezeu sau pădurea de liliac. Dacă în anii trecuţi scena era amplasată chiar lângă Podul lui Dumnezeu, la intrarea în peşteră, anul acesta, primarul comunei, Georgică Pătraşcu, a identificat o locaţie nouă, la doar câţiva metri de podul natural de la Ponoare: „Am mutat locaţia scenei cu doar câţiva metri, deoarece, lângă pod, locul era destul de îngust şi de abrupt şi exita pericolul de accidentare”, ne-a lămurit prim-gospodarul comunei. Şi în acest an, directorul festivalului este îndrăgita interpretă de muzică populară, Nina Predescu. Preşedintele juriului este tot o îndrăgită interpretă de muzică populară, om al locului, din satul Prejna, Niculina Stoican. Festivalul – con­curs „Ponoare, Ponoare” debutează oficial în această dimineaţă, la ora 9,30, cu preselecţia interpreţilor. Concursul de interpretare propriu-zis va începe la ora 16,00, urmat, de la ora 19,00, de spectacolul folcloric. Vineri, de la ora 16,00, are loc Gala laureaţilor, urmată, de la ora 18,30, de spectacolul folcloric, şi de focul de artificii, programat pentru ora 24,00. 

  Jandarmii mehedinţeni, alături de cetăţeni

  Jandarmii mehedinţeni vor asigura măsurile de ordine publică la Festivalul-concurs Naţional de Folclor „Ponoare, Ponoare”. Efectivele de de jandarmi îşi vor aduce, ca în fiecare an, aportul pentru ca festivalul să se desfăşoare în condiţii de normalitate, iar toţi cei prezenţi să se simtă în siguranţă. Constituiţi în patrule mobile, jandarmii mehedinţeni vor acţiona pentru asigurarea protecţiei organizatorilor, concurenţilor şi a spectatorilor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror acte şi fapte antisociale. De asemenea, la nivelul scenei amenajate pentru susţinerea concertelor, jandarmii constituiţi în dispozitive fixe pentru limitarea zonei vor interzice pătrunderea pe scenă a persoanelor străine, în scopul prevenirii oricăror incidente. „Jandarmii mehedinţeni adresează un apel către toţi cetăţenii participanţi la aceste manifes­tări cultural-artistice, în vederea adoptării unui comportament civilizat necesar asigurării climatului de linişte si ordine publică, sfătuindu-i totodată să nu ezite să se adreseze celei mai apropiate patrule de jandarmi, în eventualitatea că au de a face cu persoane certate cu legea, pentru luarea tuturor măsurilor legale împotriva acestora. De asemenea, reamintim cetăţenilor că pot solicita sprijinul jandarmilor apelând sistemul unic pentru apeluri de urgenţe 112, pentru orice aspect legat de tulburarea liniştii şi ordinii publice”, ne-a precizat lt. Claudia Mendea, ofiţer informare şi relaţii publice în cadrul IJJ Mehedinţi.

 

Voica Briceag,
Elvis Dobrescu

Sursa: http://www.informatiadeseverin.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *