Festivalul-Concurs National de Muzica Populara ” Ponoare, Ponoare ” Editia a V-a, 29-30 iulie 2010

 festivalul ponoare ponoare

În zilele de 29 şi 30 iulie 2010 va avea loc Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Populară „PONOARE, PONOARE”, ediţia a V-a, organizatori fiind Primăria şi Consiliul local Ponoarele şi Centrul Cultural „Nichita Stănescu” din Drobeta Turnu Severin.
Locul de desfăşurare al festivalului va fi, la fel ca şi anul trecut, poiana situată după Podul lui Dumnezeu,…


 pe partea dreaptă, în sensul de mers Baia de Aramă-Isverna.

Concursul propriu-zis se va desfăşura în ziua de 29 iulie 2010 urmând ca Gala de Premiere şi Concertul Laureaţilor să se desfăşoare pe 30 iulie.

Cei care doresc să participe la concurs trebuie să completeze Fişa de înscriere, să ia cunoştinţă de Regulamentul concursului şi să transmită fişa la datele de contact furnizate în Regulament. Informaţii suplimentare găsiţi pe saitul oficial al Primăriei Ponoarele.

Pentru cei care în anii precedenţi au evitat festivalul acesta şi locaţia sa din cauza stării deplorabile a drumurilor avem o veste bună: DJ670 între Floreşti şi Cheia Glogovei a fost în mare măsură reparat, porţiunile de drum Glogova-Negoeşti (Cheia Glogovei) şi Baia de Aramă-Ponoarele (Valea Găinii) au fost reabilitate fiind în prezent în stare excelentă iar străzile din Baia de Aramă care duc spre Ponoarele (atât prin centru – strada Victoriei, cât şi centura – strada Milco Băieşu) au fost complet reabilitate. Din păcate, nu avem aceeaşi veste bună pentru cei care vin dinspre Băile Herculane, ultimele ierni spunându-şi cuvântul, drumul naţional ajungând într-o stare destul de proastă dar nu imposibil de parcurs…..

Programul Festivalului „Ponoare, Ponoare” 2010

29 iulie 2010:
930 – Preselecţia interpreţilor;
1700 – Concurs de interpretare;
1900 – Spectacol folcloric.

30 iulie 2010:
1800 – Gala laureaţilor;
1900 – Spectacol folcloric;
2400 – Foc de artificii.

Atât concurenţii cât şi invitaţii vor fi acompaniaţi de Ansamblul folcloric „Danubius”.

Ca invitaţi vor participa:
solişti consacraţi din Mehedinţi;
câştigătorii ediţiilor anterioare;
invitaţi speciali: Petrică Mîţu-Stoian şi Niculina Stoican.

Sursa: http://www.baiadearama.ro/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *