Bani pentru promovare turistică

 Judeţul Mehedinţi devine din ce în ce mai atractiv pentru turişti şi implicit pentru Ministerul Turismului! Aflat la granţa cu republica Serbia, judeţul nostru este unic în ţară şi în lume prin diversitatea formelor de relief. Apa, muntele şi câmpia, completate de nenumărate monumente naturale, dau zonei un farmec aparte, căruia ministerul de resort doreşte să-i ofere şi mai mult. Astfel, compexul carstic de la Ponoare, galeria Prosacului din peştera Topoloniţa, insula Şimian dar şi ştrandul balnear din Drobeta Turnu Severin vor primi câteva sute de mii de euro pentru promovare turistică. 
elena udrea

  Vizita ministrului Elena Udrea în judeţul Mehedinţi nu a rămas fără urmări! Aşa cum a promis atunci, zona turistică a judeţului se află în atenţia ministerului. „În judeţul Mehedinţi am putea începe să promovăm ceea ce avem, şi să construim, să adăugăm la ceea ce există deja, pentru ca, într-o perioadă dată de timp, să schimbăm faţa Mehedinţiului”, declara Elena Udrea în cadrul vizitei din luna martie a acestui an. Câteva sute de mii de euro au fost alocate pentru promovarea turistică a unor zone cu ridicat potenţial turistic din zona Mehedinţi. „Primele proiecte pentru care se vor realiza studii de fezabilitate şi prefezabilitate vor fi complexul carstic de la Ponoare, insula Şimian şi ştrandul balnear din Drobeta-Turnu-Severin”, ne-a făcut cunoscut Marius Bălu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi. Mehedinţiul este unic în ţară. Este singurul judeţ pe teritoriul căruia se regăsesc în procente aproximativ egale, câmpie, apă, zone de deal şi nu în ultimul rând zone muntoase. Într-o perioadă de criză finaciară, pentru mehedinţeni, dar nu numai, aceste locuri pot reprezenta alternativa unui concediu ieftin şi liniştit. „Dacă doresc o alternativă pentru litoral pot merge pe Clisura Dunării, unde se găsesc pensiuni bine puse la punct, dacă vor zonă montană pot opta pentru zona de nord a Mehedinţiului”, a apreciat preşedintele Bălu. Licitaţia pentru de­semnarea firmei care va realiza studiile de fezabilitate şi care urmează să le implemeteze are loc în luna august.  

Voica Briceag, 
Elvis Dobrescu
Sursa:http://www.informatiadeseverin.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *