Pregatiri in toi pentru Sarbatoarea Liliacului 2010

Mai sunt câteva zile până la debutul Sărbătorii Liliacului, organizată în fiecare an în comuna mehedinţeană Ponoarele. În amfiteatrul natural se făceau ieri ultimele pregătiri pentru ca jocul, cântecul şi voia bună să fie la ele acasă în Pădurea de Liliac. Drumul comunal ce duce către această locaţie şi scena pe care vor fi prezentate spectacolele erau amenajate în aşa fel, încât toţi cei prezenţi să se simtă bine la acest eveniment cultural-artistic.


Comuna Ponoarele a intrat de ieri pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirile pentru Sărbătoarea Liliacului. Autorităţile locale au hotărât să construiască o nouă scenă în amfiteatrul natural din Pădurea de Liliac pentru ca festivităţile organizate cu această ocazie să se desfăşoare în siguranţă. De asemenea, şi drumul comunal care duce către această locaţie a intrat în reparaţie. Mai mulţi săteni curăţau zona pentru ca nimic să nu afecteze buna dispoziţe a celor care vor participa la festinul organizat la Ponoarele. „La intrarea în Pădurea de Liliac, am încercat să amenajăm cât mai frumos şi să curăţim întreaga zonă, pentru ca localitatea Ponoarele să-şi întâmpine oaspeţii aşa cum se cuvine. Sărbătoarea Liliacului care dăinuie de timpuri este simbolul comunei noastre. Am fost nevoiţi să schimbăm scena pentru că era foarte mică şi veche. Din această cauză nu mai prezenta siguranţă pentru artiştii care veneau aici să susţină concerte. Aş vrea să invit toţi mehedinţenii să se bucure alături de noi de această minunată sărbătoare în zilele de sâmbătă şi duminică şi să vină aici, în amfiteatrul natural din Pădurea de Liliac de la Ponoarele. Suntem siguri că oaspeţii care ne vor vizita zona se vor simţi bine, iar cântecul, jocul şi voia bună vor fi la ele acasă”, a declarat primarul comunei Ponoarele, Georgică Pătraşcu. Tradiţii transmise din tată în fiu Ponorenii sunt foarte mândri de frumuseţea cu care Dumnezeu a înzestrat comuna Ponoarele. Întreaga localitate era în pregătire, mai ales că Sărbătoarea Liliacului este o tradiţie pe care trebuie să o respecte şi să o transmită din tată în fiu. „Vrem să ne primim oaspeţii aşa cum se cuvine, pentru că avem locuri frumoase de văzut, iar zona este foarte atractivă pentru turişti. De când mă ştiu, la începutul lunii mai, toţi locuitorii din zona de nord a judeţului veneau la Sărbătoarea Liliacului, pentru că este cel mai cunoscut eveniment, iar ponorenii sunt oameni cu suflet mare şi mereu bucuroşi atunci când au ocazia să se distreze şi să arate şi celor din alte părţi frumuseţea folclorului mehedinţean”, a declarat unul dintre localnicii din Ponoarele. citeste mai mult…. Sursa.

 

Programul sarbatorii:

Sâmbătă, 1 mai 2010:

ora 19,00 – Horă populară;

ora 23,00 – Joc de artificii.

Duminică, 2 mai 2010:

ora 10,00 – Spectacol artistic susţinut de Ansamblul de copii „Bordeiaşul” din Baia de Aramă şi Ansamblul de copii „Coroniţa” al comunei Dănciuleşti, judeţul Gorj;

ora 12,00 – Deschiderea oficială, urmată de spectacole oferite de:

– Ansamblul de copii „Liliac de la Ponoare”;
– Ansamblul folcloric „Danubius” cu soliştii: Alina Moţi-Drăghia; Ionela Bădălan-Toader şi grupul de dansatori;
Invitaţi: Valentin Sanfira, Delia Barbu, Oana Pîrvan, Ionuţ Tudorescu, Ion Drăgan, Verginica Ploscaru, Ion Raicu, Victor Pîrvănescu, Nina Predescu ş.a.

citeste mai mult… sursa.

O părere la “Pregatiri in toi pentru Sarbatoarea Liliacului 2010”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *